ß inapoi Redactari

inapoi partea I-a

------------------- partea II -----------------------

PRIMA SI CEA DE A DOUA PRESCRIPTIE.

PRONOSTIC. LEGEA LUI HERING.

LEGEA CORESPONDENTEI ORGANELOR, A LUI KENT.

LEGEA SERIILOR, A LUI KENT. TABEL SINOPTIC.

de Dr. Robert Séror, d'Oloron Sainte Marie.

(Articol apărut în l’Homéopathie Française în 1971, N° 4, pagini 211 - 248.

El a fost actualizat de autor in februarie 1999 pentru " Homéopathe International.")

http://www.homeoint.org/seror/articles/lois.htm

----------------------------------------------------------------------------------

Traducere în limba română şi procesare: Dr. Ioan TELEIANU

IV. CEL DE AL DOILEA REMEDIU

Experienţa ne arată că pe măsură ce faci progrese nu mai ajungi “cu uşurinţă” la cel de al doilea remediu.

Aceasta provine de la faptul simplu, după care e penibil şi dureros să abandonezi un remediu de care bolnavul a beneficiat atât de mult.

De asemenea, chiar dacă tabloul simptomatic se modifică, nu trebuie să prescriem al doilea remediu, sub rezerva, totuşi, ca starea generală a bolnavului să fie excelentă; dece ? pentru că noile simptome sunt sigur simptome vechi care revin, dar pe care pacientul le-a uitat. Ce facem ? Prescriem din nou primul remediu şi aşteptăm.

Destul de des, noile simptome (în realitate vechile simptome) vor dispare sub acţiunea acestei terapeutici, chiar dacă nu este dictată de similitudine. Din contră, dacă această manieră de a acţiona se soldează cu un eşec, cel de al doilea remediu se va impune.

Pentru a stabili o alegere, al cărei corolar se doreşte a fi eficacacitatea, trebuie să ne sprijinim prescripţia pe legile tehnice şi tactice următoare :

1° Ultimul simptom apărut serveşte de ghid pentru căutarea remediului

următor (Boenninghausen, Hering, Kent).

2° Al doilea remediu va trebui să fie un complementar al primului sau în orice

caz să-l poată urma bine (Hering, Kent).

Dacă vreţi acest lucru, să încercăm împreună să demontăm literalmente rotiţele acestui mecanism de precizie şi să degajăm aspectele sintetice şi practice, în aşa fel încât să le facem să funcţioneze zilnic.

Practic, o analiză repertorială, făcută cu inteligenţă şi cu un anume spirit de fineţe, nu oferă raţionamentului nostru un singur remediu, ci trei sau patru, dintre care homeopatul valabil şi calificat, are de ales.

Această alegere nu trebuie să fie cantitativă ci calitativă. Acest lucru este foarte important, pentru că unii gândesc că o maşină electronică bine “alimentată” ar putea face acest lucru cu precizie şi fără greşeli.

Este necesar, în plus, de a avea nu numai o cunoaştere intuitivă a materiei medicale ci în mod egal şi o cunoaştere livrească. Adesea pentru a selecţiona remediul final cel bun, este necesar să parcurgem cu atenţie mai multe materii medicale complete, cum am mai amintit (J.H. Clarke, T.F. Allen, sau încă Materia medicală comparată a lui Gross, sau cea a lui Pierce ).

Deci, prima analiză repertorială ne propune remediile A, B, C, D, şi, pentru motivele pe care le vom enumera, noi alegem remediul A.

Acest remediu, prescris după toate legile artei, ale tehnicii, şi mai ales ale tacticii, duce să zicem la dispariţia migrenelor oftalmice, pentru care a venit bolnavul la consultaţie.

Dar iată că puţin timp după aceea, apar gastralgii, cu un orar particular, şi de asemenea cu modalităţi.

Prescripţia repetată de A., variind dinamizările, nu provoacă deloc modificarea acestui ultim simptom, este vorba deci de un nou simptom (N.S.), pentru care noi trebuie să prescriem un alt remediu decât A.

Noul remediu trebuie, pentru a fi valabil, să prezinte două caracteristici esenţiale:

Să posede net (cel puţin intr-un grad mediu) în sânul patogeneziei sale, gastralgiile în cauză, dar în mod egal şi restul tabloului simptomatic, de la care s-a plecat când s-a prescris remediul A.

El va trebui, deci, de aceea, să prezinte un raport de complementaritate cu remediul A. sau, cel puţin, să-l poată urma bine.

Dar unde să găsim acest remediu ?

Esenţial, printre celelalte trei, pe care noi le-am respins la prima noastră analiză repertorială (B, C, D). Repertoriul ne va sugera :

Gastralgii : b, c, D.

Pe un alt plan, al scrierilor consacrate “remediilor complementare” şi respectiv, “remediilor care urmează bine” , se va obiectiviza problema, astfel :

Remediu	Complementar al remediului A	Urmează bine remediul A
A	b	c

Deci, D va fi eliminat cu toate că are grad mai puternic, deoarece el nu este nici complementar nici un bun succesor al remediului A.

Va trebui să ne decidem între b şi c.

Probabil vom alege, să zicem, remediul c. pentru că simptomul gastralgie este de notat în patogenezia sa.

Aşadar, cea de a doua prescripţie va fi remediul c.

Această manieră de a proceda pune în lumină absoluta necesitate a analizei repertoriale în practică, în cazurile cronice, serioase, grave şi dificile.

Ar putea, oare, fi urmărit ştiinţific bolnavul, într-o altă manieră ? Dece nu lăsăm lucrurile să meargă, “din aproape în aproape”, “cum or da bobii”, sau “să mai vedem ce se mai întâmplă”, fără un demers metodic şi serios ca cel descris mai sus ? Nu ştim cum am putea insista mai mult asupra utilităţii repertoriului, cel care ne furnizează valorizarea fiecărui simptom, permiţându-ne astfel o apreciere calitativă a valorii remediului.

În practica zilnică, problema care se pune este următoarea :

Unde găsim tabele cu complementarităţile dintre remedii ?

În franceză, nu prea există, sau, cel puţin cele care ni se propun, sunt incomplete. Trebuie deci, odată în plus, să ne îndreptăm către autorii de limbă engleză şi germană care folosesc fructuos această noţiune de complementaritate, de peste un secol.

De la început am putea spune că aceste diverse tabele cu complementarităţi sunt de valoare inegală ; ele variază destul de mult de la un autor la altul, în funcţie de momentul compunerii lor.

Cele mai vechi sunt cele ale lui Knerr şi ale lui Boenninghausen, în timp ce cele mai recente aparţin lui R. Gibson-Miller şi J.H. Clarke.

Există desigur şi altele, dar trebuie să ne limităm la ceea ce este esenţial şi mai important. În acestă privinţă, iată autorii şi menţionarea din bibliografie a lucrărilor foarte serioase şi extrem de bine dezvoltate, din acest domeniu :

Carl Von Boenninghausen (15).

John Henry Clarke (16).

Robert Gibson-Miller (17).

Calvin Knerr (18).

Să analizăm pe scurt fiecare din aceste lucrări.

Afinităţile terapeutice ale lui Boenninghausen.

Este lucrarea pe care o recomandă Kent spre utilizare (Lesser writings - Kent, pagina 424).

Cunoaşterea acesteia este absolut necesară, pentru că fiecare dintre noi poate constata că remediile care figurează acolo sunt valorizate în trei clase, permiţâmd astfel o ierarhizare.

Gradul cel mai slab de afinitate este scris (clarendon) : Acon., Anac., etc.

Al doilea grad este în italic : totdeauna verificat şi confirmat prin experienţă.

În fine, gradul cel mai înalt este în ANTIC.

Însă, nici complementarele nici remediile antidot nu sunt clar menţionate şi, în plus, lipsesc numeroase remedii.

Această omisiune este voluntară, întrucât Boenninghausen n-a vrut să reţină, în această lucrare importantă, decât remediile de care era sigur.

Trebuie deci să le utilizăm, alături de lucrarea lui Robert Gibson-Miller, căci aceste două tabele de afinităţi sunt, după părerea mea, cele mai uşor de cercetat şi manipulat.

Afinităţile terapeutice ale lui de John Henry Clarke.

Le puteţi găsi în capitolul IV al repertoriului clinic.

Iată traducerea unei mici note de Clarke, chiar la începutul lucrării sale, explicând ceea ce a intentat el să realizeze:

" ... (Pagina 201) : Această pagină a repertoriului ne dă, sub forma de tabel, principalele afinităţi clinice ale tuturor remediilor din Materia Medicală, cel puţin în privinţa celor care sunt cunoscute.

Titlurile coloanelor acestui tabel sunt următoarele (în ordine):

Remedii complementare.

Remedii care urmează bine (de continuitate)

Remediul este urmat de.

Remedii incompatibile.

Remedii antidot.

Remediul este antidotat de.

Durata de acţiune a remediului.

Termenul “compatibil” este general : el include remediile din primele trei coloane, adică “remediile complementare”, cele “care urmează bine” (de continuitate n.t.), şi cea de a treia coloană “remediu bine urmat de...” , dar coloana “remedii incompatibile” este inclusă aici în mod implicit, pentru că anumite remedii au fost notate drept compatibile cu altele, fără vreo calificare suplimentară.”

Din păcate, acest tabel are o lipsă : remediile nu sunt valorizate ; prezentarea tipografică este aceeaşi pentru toate remediile ; din contră, este interesant de a nota că Clarke semnalează, între paranteze, în cursul cărei circumstanţe clinice remediul este compatibil, incompatibil sau antidot.

Astfel, să luăm un exemplu :

Clarke ne semnalează că Allium cepa este antidotat de :

• Arnica, în odontalgie,
• Chamomilla, în cursul durerilor abdominale,
• Nux vomica, în privinţa corizei care apare în luna august,
• Thuya, pentru halenă neplăcută, ca şi în diareea secundară consumului excesiv de ceapă,
• Veratrum album, în colicile însoţite de melancolie.

După această scurtă relatare, înţelegem mai bine interesul practic considerabil al lucrării lui J.H. Clarke.

Afinităţile terapeutice ale lui R. Gibson-Miller.

Lucrarea acestui mare homeopat care a fost R. Gibson-Miller are meritul de a fi clară şi simplă ceea ce este enorm ; dar, pentru a fi clară, au fost necesare simplificări, iar de aici :

• absenţa valorizării remediilor ;
• omiterea, probabil voluntară, a numeroase remedii.

Lucrarea comportă şase coloane, a căror enumerare este următoarea :

1.Remediul.

2.Remediile sale complementare.

3.Remediile care îl urmează bine.

4.Remediile incompatibile cu acest remediu.

5.Remediile care antidotează acest remediu.

6.Durata de acţiune a remediului.

Această mică lucrare este practică, dar adesea este necesar să fie consultată în combinaţie cu lucrarea lui Boenninghausen.

Ideală ar fi o lucrare de ansamblu cu tabele de afinităţi terapeutice care să cuprindă laolaltă, de o manieră intimă, intricarea datelor din lucrările lui Clarke, Boenninghausen, R. Gibson Miller şi Knerr.

Nota autorului, dr. Séror:

Actualizare în 1999: acest lucru eu l-am făcut pentru 224 remedii, din Boger şi rezultatele pot fi văzute pe Homéopathe International.

Afinităţile terapeutice de C. Knerr.

Secţiunea 48 a volumului II al repertoriului lui Knerr este consacrată afinităţilor terapeutice.

C. Knerr fiind ginerele lui C. Hering, repertoriul său a plecat de la “Ghidul Simptomelor” socrului său. Remediile au fost valorizate în trei grade şi fiecare studiu de remediu este extrem de complet.

Knerr distinge :

Antidoturi : remedii ce antidotează efectele masive sau moleculare chimice în cursul

otrăvirilor (intoxicaţiilor) ; sau încă, consecinţele cronice ocazionate de folosirea

drogului respectiv.

Colaterale : relaţiile care există între remediile aceleiaşi familii botanice sau chimice.

Compatibile : remedii ce urmează bine unele după altele.

Complementare : remedii care termină lucrul început de un alt remediu.

Incompatibile : remedii care urmează rău unui anume remediu, sau încă, a cărui

acţiune este incompatibilă cu cea a unui remediu dat;

Similare : remedii sugerate prin comparaţie, pe baza similarităţii lor cu un

remediu dat; de obicei compatibile, mai ales dacă nu se aseamănă prea

mult, ca de exemplu Ignatia et Nux vomica.

Lucrarea lui Kneer este prea particularizată, prea individualizată; riscă să conducă la erori, ne având deloc acea claritate pe care o găsim la lucrările lui Boenninghausen şi R. Gibson-Miller. Ea este cu toate acestea utilă pentru chestiunile de detaliu.

Astfel se termină acest capitol atât de important al legilor tactice şi tehnice care conduc la alegerea remediului Simillimum şi, eventual, la cea de a doua prescripţie, fără a uita pronosticul de curabilitate pe care trebuie să-l formuleze orice homeopat aflat în faţa unui pacient.

top

Tabel sinoptic rezumând întregul articol

Eventualităţi:	Deducţie / Pronostic:	Linie de Conduită practică:
I. Absenţă de reactivitate.	Carbo v., Lauro., Moschus, Opium, Sulph., Nozode.	Apoi din nou, prescripţia de simillimum.
II. Bolnavul face o patogenezie cu orice remediu administrat.	Teren hipersensibil	Asar., Cham., Coff., Chin., Ign., Nux v., Puls., Teucr., Val., apoi din nou simillimum (Tub.)
III. Niciun răspuns după absorbţia acelui simillimum.	1. Remediul nu este simillimum.	Reluarea observaţiei
Idem	2. Ignorarea simptomului etiologic.	Întrebări în acest sens
Idem	3. Persistenţa unei “causa occasionalis”.	Căutarea şi suprimarea ei.
Idem	4. Baraje medicamentoase sau infecţioase.	Prescrierea lor în diluţii dinamizate apoi trecerea din nou la remediul simillimum.
Idem	5. Tare ereditare	Prescrierea nosodelor respective (Med. Psor., Tub., Syph., Carc., Lyss., Pyr.).
Idem	6. Absenţa reactivităţii	Vedeţi mai sus
Idem	7. Abuz de produse toxice sau alimentare.	Corecţie dietetică (vezi lucrările Dr.Carton şi elevului, Schemmler).
Idem	8. Abuz de remedii alopatice, polipragmazie.	Ars., Camp., Cham., Hep., Hydr., Kali-i., Nat-m., Nux v., Nit-ac., Puls., Sulph., (Boger).
Idem	9. Remediu incorect preparat	Schimbarea sursei de preparare
Idem	10. Remediu incorect manevrat.	Sfătuirea atentă a pacientului
Idem	11. Dinamizare incorectă	Corecţie, prescriind prea înaltă sau prea joasă.
Idem	12. Remedii cu acţiune lungă.	Aşteptare cel puţin 8 săptămâni de la prescripţia de policreste cronice.
IV. Agravare scurtă urmată de ameliorare rapidă.	1. O ameliorare “bună” trebuie să dureze cel puţin 4 - 8 săptămâni.	SL. (Sacharrum lactis)
Agravare lungă urmată de ameliorare lentă.	2. Bine. Dar rezerva vitală a bolnavului este mediocră	A nu se repeta pres des simillimum-ul şi a se folosi dinamizări mijlocii.
Agravare lungă urmată de un declin al stării generale.	3. Bolnav nevindecabil, incurabil.	Se prescriu remedii paliative, cu acţiune scurtă, in dinamizări mijlocii sau joase.
Agravare scurtă sau lungă urmată de o ameliorare puţin durabilă.	4. a) Remediul prescris este un paliativ. 4. b) Remediul prescris este cel simillimum, dar bolnavul este nevindecabil.	Reluarea observaţiei Remedii paliative
Agravare urmată de o reîntoarcere a unor vechi simptome.	5. Bine	SL. Dar dacă vechiul simptom persistă (se aşteaptă cel puţin 4 săptămâni) : a. repetăm simillimum ; b. dacă nu apare niciun reultat, se trece la al 2-lea remediu.
V. Ameliorare urmată de o agravare Ameliorare urmată de o ameliorare dar direcţia nu este cea bună.	1.Remediul prescris este un paliativ. 2.Remediul prescris este chiar simillimum ; dar bolnavul este nevindecabil . Remediul a fost prescris pe baza unor simptome locale, ceea ce echivalează cu o supresiune.	Se reia observaţia cazului. Să se prescrie remedii mici, cu acţiune scurtă şi puţin profunde. 1. Antidotare. 2. Reluarea cazului .
VI. Apariţia unui nou simptom.	1.Fiecare prescripţie este urmată de o: ameliorare + apariţia unui nou simptom, de unde un nou remediu şi aşa mai departe, în timp ce starea generală este în declin ; nevindecabil. 2.Noul simptom serveşte de ghid pentru cea de a 2-a prescripţie	Paliaţie Paliaţie Paliatie Paliaţie... Cel de al 2-lea remediu : trebuie să fie complementar celui dintâi sau să-l urmeze bine.

top

BIBLIOGRAFIE

Prescurtări folosite în bibliografie

JAIH. Journal of the American Institute of Homœopathy.

BS-NHF. Bulletin du Syndicat National des Homœopathes Français.

CGHL. Cahiers du Groupement Hahnemannien de Lyon.

LS. The Layman speaks.

HF. L’Homéopathie Française.

1.Docteur P. Sankaran. Quand le remède indiqué échoue. Journal of the American Institute of Homeopathy. 1966. N° 11/12, pages 344 à 351.

2.Docteur F. K. Bellokossy. Quelques critères de l'amélioration homœopathique. Journal of the American Institute of Homeopathy. 1966. N° 7/8, pages 212 à 216.

3.Docteur Robert Gibson-Miller. Condensé théorique et pratique d'Homœopathie pure. BSNHF. 1967. N° 1, pages 38 à 56 ; N° 2, pages 40 à 48 (traduction française intégrale). Cette traduction se trouve sur le site H.I.

4.Professeur James Tyler Kent. Conférences de philosophie homéopathique. Sett Dey et Cie, éditeurs. Calcutta, Chapitre XXXIV. L'aggravation homéopathique. Chapitre XXXVI. La 2 ème prescription. Chapitre XXXVII. Les cas difficiles et incurables. Thérapeutique palliative.

5.Professeur James Tyler Kent. Lesser writings. Erhart and Karl. Chicago. 1926.

6.Docteur Stuart Close. L'esprit de l'homœopathie. Conférences et Essais de philosophie homéopathique. Réédition par Haren et Brother. Calcutta.

7.Docteur Margaret Tyler. Portraits de remèdes homœopathiques. The Homœopathy publishing company, éditeurs. 1952.

8.Docteur Pierre Schmidt. Loi de guérison ou loi d’Hering. CGHL. Série 4. N° 1, 2, 3,

pages 30 à 43.

9.Docteur Casez. Réflexions sur l'unicisme en homœopathie. CGHL. Série 4. N° 1, 2, 3,

pages 96 et 56 à 64. Cinq cas illustrant les lois d’Hering.

10.Docteur Jacques Baur. Cas chronique avec commentaires. C.G.H.L. Série 4. N° 1, 2, 3,

pages 53 à 55.

11.Professeur Antoine Porot. Manuel alphabétique de psychiatrie, 3 ème édition,

pages 460 à 463.

12.Docteur Buhler. Le corps, instrument de l'âme. Présentation du Docteur Foucriet.

Éditions Triades.

13.Docteur P. Sankaran. Quand le remède indiqué n'agit pas. LS. 1967- N° 2,

pages 53 à 61.

14.Docteur Robert Séror. Antécédents et barrages occasionnels. HF., 1966, N° 1,

pages 21 à 311.

15.Baron Carl Boenninghausen. Affinités thérapeutiques, in Lesser writings. Pages 335 à 341.

Sett Dey & Co, éditeurs. Calcutta, édition indienne.

16.Docteur John Henry Clarke. Affinités thérapeutiques. Pages 202 à 321, in Répertoire clinique.

Haren and Brother, éditeurs. Calcutta.

17.Docteur Robert Gibson-Miller. Affinités thérapeutiques, in Répertoire de Kent, édition indienne. Pages 1437 à 1455.

18.Docteur Calvin B. Knerr. Affinités thérapeutiques. Section 48, in Répertoire. Tome II. Pages 1697 à 1722. Bhattacharyya and Co. Calcutta. 1936.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ß inapoi partea I-a

top

ßinapoi Redactari