In the medical practice we realise that many pacients with rectal and anal complaints present real psychic sufferings (irritability, deppresive neurosis etc). The clinical features of the remedies are largely developed in Materia Medica and homeopathic repertories considering the hollistic doctrines at the basis of this therapeutical method. Unfortunately most of these remedies are better known with their richness of symptoms in the anorectal polarity meanwhile the psychic symptoms, important for the homeopathic diagnosis are overviewed. The author emphasize the Ratanhia,

Paeonia, Collinsonia, Aloe and Aesculus and points to certain pathogenetic and physiopathologic analogies of the remedies wich could suggest a better homeopathic approach and, why not, a more frequent and precise use.

Una dintre cele mai impresionante acuze clinice înfăţişate la consultaţiile homeopatice, nu de puţini pacienţi, este cea legată de putinţa sau neputinţa de a suporta singurătatea; varietatea de nuanţe pe care o îmbracă această modalitate-simptom, îl pune adesea la grea încercare pe medicul homeopat, în efortul de a asigura fineţea şi precizia diagnosticului de remediu. Am fost surprins, parcurgând repertoriile la această rubrică, precum şi materiile medicale de bază, cele care cuprind globalitatea mai puţin cernută a simptomelor colectate în urma experimentelor patogenetice, de faptul că, alături de remediile mari, binecunoscute de noi pentru particularităţile lor psihice, există şi o serie de remedii mici dar impor tante, al căror psihism este, din păcate, mai mult sau mai puţin mascat de polaritatea lor dominantă pentru alte localizări.

Acest interes a fost declanşat de cazul remediului Ratanhia peruviana remarcabil îndeosebi pentru simptomele sale rectale cunoscute (dureri, constricţii, arsuri, fisuri, prurit, constipaţie, hemoroizi, etc. )  dar care, ca şi în cazul multor bolnavi cu condiţii asemănătoare, suferind de urmări ale constipaţiei cronice sau de alte acuze fizice ce domină segmentul ano-rectal, prezintă şi semne pronunţate de nevroză de tip compulsiv, cu mare înclinare spre stări de stress, sensibilităţi exacerbate, diverse temeri, superstiţii, impulsii violente sau manii, etc. Este important de remarcat, bunăoară, că Ratanhia este singurul remediu din repertoriu la care întâlnim acea frică a pacientului de a nu i se întâmpla ceva, când este singur sau prea singur, stare ce se ameliorează dacă vorbeşte cu cineva, dacă poartă o conversaţie ; ca şi când singurătatea cu liniştea ei devine apăsătoare, greu suportabilă, chiar şi pentru personalitatea acestui remediu, cu  toate că (sau tocmai de aceea) pacientul tipic Ratanhia este destul de iritabil şi deseori pus pe certuri şi gâlceavă cu cei din jur, lăsându-ne impresia că este deranjat de prezenţa altora în anturajul său imediat.

Deci nu este vorba de frica de a fi singur, care apare la multe remedii mai mari, sau de cea întâlnită la pacientul Conium, care chiar are particularitatea de a-şi dori solitudinea şi a avea, în acelaşi timp, frică atunci când e singur (remediu tot unic la această rubrică repertorială); nu este vorba nici de frica ce apare, în special la copilul Causticum, de a se duce să se culce singur în patul său din dormitor, mai ales pe întuneric, tip de frică pe care, în ipostaza respectivă, o găsim tot exclusiv la acest remediu. Există desigur şi alte variante, la acest capitol al fricii de solitudine, cum ar fi cazul remediilor Lachesis, Nux vomica şi Stramonium, care suportă tot greu solitudinea, dar pe când la Ratanhia ameliorarea se realizează purtând o conversaţie cu cineva, la acestea din urmă pacienţii o rezolvă mai simplu vorbind singuri. În desişul de remedii ale fricii de  solitudine, ca să ne referim numai la această particularitate a psihismului, există remedii aşa-zise „mici ”, cu nuanţe semiologice inconfundabile, care ţin de psihismul lor reactiv, specific din punct de vedere patogenetic, extrem de utile precizării diagnosticului homeopatic, psihism pe care suntem tentaţi să-l atribuim altor remedii mult mai stufoase la acest capitol. Aşa se face că plecând, iniţial, de la studiul unui tip aparte de frică, m-am trezit abătut ceva mai serios asupra studiului întregului psihism al unor remedii cu bogate simptome ano-rectale, psihism mai puţin cunoscut din publicaţiile accesibile nouă, remarcând că există trăsături mentale destul de pregnante, chiar uşor asemănătoare între ele sau, în orice caz, demne de luat în seamă în mai mare măsură în practica noastră..

Pledoaria de faţă încearcă deci să reabiliteze tocmai aspectele semnificative ale psihismului la unele din remediile cu polaritate principală pe suferinţele cronice ano-rectale, psihism care are o serie de particularităţi corelative ce trebuie mai bine încadrate repertorial, în cazul diagnosticului nostru.

***

Întru confirmarea celor de mai sus spuse, ne vom referi la câteva remedii din acest grup, în special la aspectele psihismului lor, astfel:

Ratanhia peruviana:

   iritabilitate constantă şi proastă dispoziţie, cu tendinţa de a se supăra şi ofensa cu uşurinţă din orice, de a se certa, de a acuza pe alţii;

   mereu „ţâfnos ”, afişând în jurul său o expresie de nemulţumire agitată, o nelinişte mentală sau neastâmpăr, cu exacerbări de excesivă nervozitate chiar la stimuli minori;

   starea persistă oarecum şi în somn, trezindu-se noaptea cu teamă şi frică, sărind în sus din pat, în special spre ora 2. 00.

   stări depresive cu teamă de singurătate, uşurată prin conversaţie şi prin impărtăşirea cu cei din jur a temerilor sau gândurilor sale;

   uneori adevărate stări de confuzie mentală, ce se ameliorează în aer liber (se ştie că, de obicei, constipaţia cronică se simte ca la ea acasă la sedentari, plimbarea în aer liber devenind factor reconfortant);

   inclinare spre fantasme şi superstiţii; Vithoulkas a remarcat nevroze obsesionale căreia îi cad victime pacienţii Ratanhia. El a descris şi un tip de superstiţie cu constrângeri de natură religioasă. Pacientul îşi impune în general constrângeri, îndeosebi în legătură cu igiena rectală.

   pacientul îşi simte capul plin, greoi, ca şi când ar fi ameţit sau intoxicat, cu dureri în puncte limitate, în diferite părţi, uneori violente; efortul de evacuare a scaunului produce aproape constant dureri mari de cap, având chiar senzaţia că îi explodează capul după ce a evacuat; alteori are senzaţia de înţepături în cap, mai ales când face anumite mişcări sau când respiră adânc;

   se plânge de o stare generală de nesiguranţă, de slăbiciune fizică şi de prostraţie, cu anxietate şi transpiraţie a întregului corp;

   uneori, când merge, are senzaţia că ar fi pişcat de insecte în diferite părţi ale corpului, în special la ceafă şi membre, care se ameliorează prin frecare sau grataj; asemenea senzaţii, ca de înţepături, arsuri sau viermuieli, cea mai cunoscută fiind „senzaţia de cioburi sparte în rect ”, pot apare şi în alte părţi (genunchi, axilă, talpă şi călcâi, etc., uneori cu caracter subit, violent, ce obligă pacientul să ţipe;

   senzaţia de mâncărime în nas, în diferite alte zone, în special pe spate şi zona genital-perineală, fiind urmate, după gratajul obişnuit, de iritaţii şi erupţii veziculoase;

   la gravide se descriu dureri mari de dinţi, cu senzaţia că dinţii s-au alungit, agravate noaptea (legat de sarcină, se ştie că în scrierile din antichitate Ratanhia e menţionată ca plantă abortivă).

   ziua, pacientul are crize de căscat repetat, ca şi sughiţ violent, apucându-l somnul în timpul mesei, iar noaptea are un somn greu cu unele tresăriri bruşte de spaimă, acest somn fiind dominat de vise anxioase cu diverse încăierări, certuri, supărări şi necazuri, uneori vise cu înmormântări, cu cimitire, etc., sculându-se dimineaţa suficient de terorizat şi alarmat pentru un psihism şi aşa destul de afectat.

Cu asemenea acuze mentale, nu ne mai punem întrebarea de ce, în popor, se şi zice cu atâta precizie: „s-a sculat cu fundul în sus ”, în astfel de tablouri psihice ale multor cazuri cu patologie dominantă ano-rectală!

Paeonia officinalis:

   este cunoscută în special datorită suferinţelor congestive şi inflamatorii din zona anală: hemoroizi, fisuri, ulceraţii şi fistule, cu mari dureri la defecaţie şi disconfort legat de secreţiile locale iritante, pruriginoase şi de arsuri, fenomenele algice durând mult timp, chiar ore, după evacuarea atât de laborioasă a scaunului ;

   pot apare dureri şi la articulaţiile mâinii şi degetelor, adesea la genunchi, cu o senzaţie de slăbire a forţei de susţinere a picioarelor în timpul mersului ; este poate mai puţin cunoscută, acea senzaţie particulară ca de ţeapă, de aşchie înfiptă în pielea degetului mare de la piciorul drept şi de la degetul mic al piciorului stâng, provocată sau agravată de apăsare pe locul respectiv;

Ca psihism, desprindem:

   mare excitabilitate nervoasă, aprehensiune; mare anxietate şi în general îngrijorare, nelinişte, spre seară;

   stare de proastă dispoziţie şi de depresie;

   după orele 17. 00, pacientul devine foarte iritabil şi deprimat, fără cauză (confundabil cu agravarea generală de la Lycopodium);

   stare psihică este influenţată negativ de aflarea unor veşti rele sau alarmante, sau de discuţii cu acest subiect, producând spaimă şi nelinişte (Clarke menţionează la capitolul „cauzalităţi ”, la Paeonia, tocmai veştile rele, alături de frecarea sau presarea ţesuturilor zonei anale, fiind ştiut că durerile sunt aşa de mari încât pacientul adesea nu suportă nici atingerea feselor);

   somnul este în mod deosebit tulburat de repetate coşmaruri, de vise terifiante, cu moartea unor rude, cu fantome care îl sugrumă oprindu-i respiraţia etc., dar pot fi şi vise plăcute, fantastice, amoroase, cu emisii seminale, în special după miezul nopţii;

Collinsonia canadensis:

Acest remediu este extrem de important pentru acuzele rectale, având o configuraţie mai complexă în privinţa simptomelor fizice şi ceva mai redusă ca psihism. Suferinţele remediului sunt legate de congestia portală şi pelviană care predomină tabloul simptomatologic, producând acuze polimorfe ce cuprind o varietate largă de localizări, unele insuficient cunoscute, astfel:

   mare remediu al tusei ce apare după folosirea intensivă a vocii, este vorba de „suferinţa vocii oratorului ”, cu dureri locale, răguşeală şi mai ales o tuse uscată, epuizantă;

   remediu valoros, dacă e administrat înaintea unei intervenţii chirurgicale pentru afecţiuni rectale, combătând atonia fibrelor musculare, constipaţia, catarul mucoaselor, staza portală;

   important remediu în hemoroizi, a căror crize dureroase alternează cu episoade de palpitaţii şi de alte acuze cardiace (dureri, opresiune, dispnee, aritmie, tendinţă la lipotimii ce se ameliorează şezând);

Psihic, remediul se remarcă prin:

   agravarea simptomelor de bază, la cea mai mică emoţie sau excitaţie precum şi seara şi noaptea (alături de binecunoscuta agravare la frig, respectiv ameliorare la căldură);

   de asemenea, pacientul se plânge de o senzaţie de greutate în tot corpul, îndeosebi la cap şi în zona frontală, ca o cefalee surdă, mai ales după supresii ale crizelor hemoroidale;

   ca manifestări senzoriale, cel mai cunoscut simptom este acea senzaţie de ace sau de aşchii de lemn în rect, cu constricţii şi tenesme; există totodată, la femei, o senzaţie de amorţeală parestezică a feţei, membrelor şi vulvei, în această zonă fiind descrisă şi senzaţia de tumefacţie a labiilor şi clitorisului.

Spre deosebire de remediile prezentate mai sus, există şi unele remedii cu o sferă mai generală de cuprindere simptomatologică, dar tot atât de importante în privinţa simptomelor din zona recto-anală, respectiv şi a rezonanţei lor psihice, dintre care vom cita şi relata pe scurt, despre: Aloe socotrina şi Aesculus hippocastanum.

Aloe socotrina

Este un excelent remediu cu acţiune precumpănitoare asupra organelor abdominale şi pelviene, ce au ca manifestări patologice caracteristice diverse efecte ale fenomenului de stază portală ca: iritaţie catarală a colonului, hemoroizi şi în general fenomene de congestie pelvină, în mod secundar semnalându-se şi fenomene de congestie cefalică. Aloe trece, poate, drept cel mai important remediu homeopatic în privinţa simptomelor de congestie portală, făcându-l extrem de util atât în patologia fizică primară cât şi în cea secundară de tip congestiv ce apare cu pregnanţă în zona sa de elecţie; aşa se întâmplă de exemplu cu persoanele sedentare, cu cele de vârstă înaintată, ale căror ţesuturi şi-au mai pierdut din vitalitate, cu marii consumatori de băuturi, în special de bere, cu cei ce au obosit organismul prin abuzuri alimentare şi agresiuni digestive repetate, etc.

Remediul are însă şi un psihism destul de bine conturat, adesea lăsat în umbra importanţei semnelor abdomino-rectale:

   stare de nepăsare, indolenţă, descurajare sau mai degrabă de delăsare, care duc la neglijarea activităţii, îndărătnicie pentru munca intelectuală, chiar la aversiune pentru muncă şi în general pentru mişcare, mobilitate, ca şi când ar fi neîncrezători în obţinerea de rezultate performante sau de succese;

   pacientul este nemulţumit de sine, chiar supărat pe el însuşi, uşor iritabil, ceea ce ni-l prezintă ca pe o persoană deseori prost dispusă, cu stări comportamentale uşor de stârnit, iscându-se uşor certuri cu cei din jur, răbufniri nestăpânite, nesuportând să fie contrazişi, fiind deranjaţi de zgomotul prea puternic al paşilor sau al mersului prea rapid, cu alte cuvinte fiind extrem de excitabili din punct de vedere nervos, putând da naştere şi unor scene cu reacţii mai violente, cum ar fi asvârlirea sau spargerea de obiecte, etc. ;

   stările de nervozitate, inclusiv cele depresive, ca şi celelalte acuze de acest tip, sunt în mod pregnant legate, ca apariţie şi grad de intensitate, de suferinţele digestive şi recto-anale, de durerile şi colicile intestinale provocate de constipaţie şi de congestiile pelvine, hemoroidale în special (stările depresive sunt favorizate de vremea închisă, ceţoasă sau noroasă, sau devin dominante pe la mijlocul zilei), toate acestea agravând sau adâncind zona de gravitate a acuzelor psihice susmenţionate; în schimb, un oarecare efect de uşurare îl pot aduce ceaiurile şi unele stimulante uşoare;

   mai mult sau mai puţin „simplele stări de proastă dispoziţie şi de nervozitate ” pot deveni stări de mare anxietate, de timorare şi agitaţie, cu spaime diverse, cu presentimentul sau frica de o moarte apropiată, până la hipochondrie, stări de epuizare cu transpiraţie, antropofobie, fantezii erotice etc. Vorbind de antropofobie, trebuie să remarcăm faptul că este descrisă, ca atare, o frică de oameni, de bărbaţi, Aloe fiind apreciat ca un remediu întâlnit, în practica homeopatică, destul de frecvent la femei;

   starea de lasitudine poate alterna cu o mare activitate mentală, cu gânduri multe şi contrariante, după cum există şi observaţii clinice certe privind alternanţa, la Aloe, dintre crizele de cefalee cu cele de lumbago;

   se remarcă faptul că Aloe, ca şi la Psorinum, este remediul la care apare prurit în fiecare an odată cu apropierea iernii (să fie din cauza acumulărilor toxinice favorizate de regimul de viaţă mai sedentar şi de dieta specifică acestui sezon ?).

Revăzând acest scurt tablou clinic aparţinând patogenetic remediului Aloe, înţelegem mai uşor dece acesta convine organismelor obosite, bătrânilor, femeilor cu temperament mai moale, flegmatic şi în special celor expuşi efectelor unui regim de muncă mai puţin activ sau unor obiceiuri de viaţă, de mişcare şi de dietă  alimentară, insuficient adaptate menţinerii unui convenabil echilibru eutrofic.

Aesculus hippocastanum

Acest remediu, înrudit cu precedentele, se remarcă prin interesarea întregei sfere a circulaţiei venoase care este răspunzătoare de apariţia unui tablou clinic destul de întins şi variat, în care vom găsi atât fenomene de pletoră venoasă (ectazii venoase, varice, stază portală sau îngreunare a circulaţiei portale, hemoroizi, congestie hepatică şi pelvină ş. a. ) cât şi suferinţele consecutive acesteia (iritaţie uscată a mucoaselor, îndeosebi a mucoasei bucale, faringiene şi rectale, dispepsie acidă şi flatulentă, constipaţie, algii sacro-iliace, reumatism de tip gutos, etc. ).

Ca psihism, menţionăm:

   greutate şi lentoare în gândire şi în mişcare, simţită ca o stare de dezorientare, dimineaţa la trezire, pacientul punându-se „ pe roate ” după un timp mai mult sau mai puţin îndelungat de la scularea din pat, fără certitudinea refacerii complete a forţelor necesare unei activităţi normale în timpul primei părţi a zilei;

   de altfel, în timpul zilei pacientul Aesculus cască repetat, se întinde, stă în repaos prelungit, alungând în mod trândav speranţa atingerii unei forme performante de muncă; adesea pacienţii Aesculus sunt mai degrabă dominaţi de lâncezeală, de o pronunţată lenevie, fiind chiar conştienţi de acest lucru dar neavând forţa sau voinţa de a ieşi din această stare; faptul este cu atât mai contrariant cu cât tocmai mişcarea şi în general exerciţiile şi activitatea sunt factorii care aduc ameliorări suferinţelor specifice acestui remediu, prin aceea că ajută la stimularea circulaţiei venoase, lucru pe care ei îl ştiu dar nu-l pot respecta; din contră, încep să manifeste nepăsare, indiferenţă şi indolenţă faţă de obligaţiile lor, neglijându-şi chiar propria lor imagine, ca şi când le-a dispărut, din cauza suferinţelor, iubirea de sine şi voinţa de a se redresa;

   înţepeneala mentală de la trezire este însoţită de o greutate marcată atât din punct de vedere fizic cât şi psihic, ca o îmbâcsire cerebrală blocantă, care devine cu timpul tot mai greu reversibilă, agravând şi diversificând efectele ei negative; apare astfel o morozitate manifestă ce traduce o nemulţumire  perpetuă, pacientul bombănind posomorât şi deznădăjduit, uneori cu stupiditate, din orice;

   viaţa sa se complică din punct de vedere relaţional, întrucât, de şi pacientul Aesculus este în genere agreabil şi inteligent, activ, cu sclipiri şi idei angajante, totuşi, odată cu suferinţele hemoroidale, cu cortegiul durerilor atroce de spate, el devine din ce în ce mai iritabil, trist şi mohorât, îşi pierde apoi vlaga, memoria şi facultatea de a-şi îndeplini obligaţiile, se instalează descurajarea şi ideea că nu mai poate face faţă acestor obligaţii, munca devenind un obiectiv tot mai greu de atins, tot mai dificilă, o adevărată aversiune pentru psihismul atât de afectat al pacientului;

   randamentul în ceea ce face scade, îşi simte capul întunecat, greu şi mintea înceţoşată, apare confuzia de idei, intră din ce în ce mai uşor în stări de depresie hipochondriacă sau de prelungită indispoziţie din care scapă extrem de lent, iar anturajul remarcă tot mai frecvent cum pacientul îşi pierde de asemenea cu uşurinţă stăpânirea de sine, iritarea şi mânia făcându-l să-şi piardă deseori controlul; aceste stări de gravă iritaţie devin durabile, ele ţin toată ziua iar agitaţia se prelungeşte şi în prima parte a nopţii.

   simptomele mentale pot dispare sau sunt sensibil ameliorate atunci când pacientul face exerciţii sau proceduri fizice moderate care combat staza venoasă, în timp ce durerile de spate ale acestui remediu sunt uşor exacerbate de mişcări, sugerându-i facil ideea de renunţare.

***

Iată deci un evantai de tablouri cu asemănări suficient de expresive din punct de vedere psihic la cele câteva remedii tipice pentru suferinţele ano-rectale, prezentate mai sus.

Adâncind puţin studiul acestor remedii, cu modificările lor pregnante de psihism, ne dăm seama că homeopatia prin metoda sa de studiu patogenetic pătrunde efectiv în miezul fenomenelor morbide şi stabileşte legăturile dintre dezechilibrele induse de diferiţii factori patogeni.

Prin aceasta, homeopatia confirmă dar şi argumentează, de pe poziţii holistice, observaţiile curente făcute deseori în practica medicală alopatică, atât de psihiatri cât şi de generalişti, internişti, chirurgi, etc., privind psihismul aparte pe care îl exteriorizează mulţi pacienţi suferind de constipaţie cronică, de flatulenţă, de diverse colopatii, în general de afecţiuni cu localizare ano-rectală de tip vasculo-congestiv, inflamator sau de alte etiologii.

======================