Se adresează numai medicilor !
Auto-medicaţia
în homeopatie poate implica mari riscuri pentru sănătate !
|
Note de curs: HOMEOPATIA
SI PROBLEMATICA TERAPEUTICA A NEVROZELOR Dr.Ioan Teleianu |
Sumar: |
Introducere
Termenul de nevroză a fost creiat de scoţianul William Cullen,
în 1769, care includea aici toate bolile neinflamatorii ale sistemului
nervos. Karl Jaspers conchide că orice personalitate se modifică în cursul
existenţei, principala transformare existenţială fiind
legată de vârstă şi aceasta e considerată că se
petrece în limitele normalităţii. Există
însă şi evoluţii patologice: -
sub formă de
fază patologică, tranzitorie, indusă fie endogen, ca o
alterare a vieţii psihice – fie accidental – cu durată
variabilă (săptămâni, ani, etc..) după care se
restabileşte starea anterioară; -
sub formă de
proces patologic, care determină o schimbare durabilă a
personalităţii, apărând ca un fenomen cu totul nou - ca o
grefă psihică – cu alterare marcată a individului, mai ales
pentrucă are o evoluţie constantă şi întrerupe „biografia
normală a personalităţii individuale şi colective”
anterioară. Această evoluţie se poate opri sau nu. -
Sub formă de
dezvoltare patologică, durabilă, fără discontinuitate
încât să adaoge ceva în intregime nou. Ca definiţie a nevrozelor, nu s-a ajuns la conturarea unei noţiuni unanim
acceptate, având în vedere însăşi modificarea perpetuă a
conceptelor etiopatogenice ale medicinii convenţionale. Au fost
totuşi conturate următoarele caracteristici clinice: -
origina predominent
psihogenă; -
caracterul
subiectiv al tulburărilor psihice; -
caracterul
inteligibil al simptomatologiei, în sensul posibilităţii
explicării fenomenului psihopatologic de către trecutul
biopsihosomatic al pacientului, prin analiza tendinţelor conştiente
sau inconştiente ale individului; -
caracterul
conştient al trăirilor şi chiar o excesivă
conştienţă a stării morbide; -
aspectul relativ
minor al tulburărilor de comportament şi ale diferitelor laturi ale
personalităţii; -
păstrarea
capacităţii de comparaţie a stării de dinainte şi de
după îmbolnăvire, fapt ce nu se petrece în cazul
personalităţii psihopate; -
posibilitatea
reversibilităţii simptomelor; -
caracterul
interesat, activ, de luptă continuă, conştientă, pentru
tratarea propriei boli şi tulburărilor acesteia – care face ca
pacientul să vină la medic şi să persevereze. Psihiatria modernă operează
în prezent unele modificări în schema clasică de clasificare a
nevrozelor şi ar fi foarte greu să zăbovim prea mult în
această sferă şi aşa puţin importantă pentru
demersul homeopatic, care nu vizează clasificări şi
scheme-şablon ci se bizuie pe pătrunderea cât mai adâncă a
semnificaţiei simptomelor şi semnelor culese de la bolnav şi
de la anturajul acestuia. În prezentarea conţinutului
cursului ce urmează, vom adopta o clasificare mai veche, dar care se
bucură de stabilitate şi anume: -
Nevrozele anxioase -
Nevrozele fobice -
Nevroza
histerică -
Nevrozele obsesive Această clasificare, având drept criteriu simptomatologia
dominantă, se pretează foarte bine modului homeopatic de tratare a
subiectului. Prima speranţă a medicului
care învaţă homeopatia – cu privire la şansele tratamentului
homeopatic în nevroze – este foarte mare, în justificarea aceste
speranţe venind următoarele argumente: -
nevrozele
constituie îmbolnăviri în zona funcţională, cea cu mari
rezerve de reversibilitate a îmbolnăvirilor; -
Homeopatia, în
materiile medicale, descrie adevărate personalităţi nevrotice
la unele remedii, cu amănunte semnificative şi extrem de precise; -
Terapeutica
homeopatică este extrem de blândă şi de eficientă,
fără complicaţiile toxicităţilor induse de alte
terapeutici – putând justifica de departe şanse mai mari pentru
recurgerea cu predilecţie la remedii homeopatice; -
Bolnavii
oferă din plin toate varietăţile de simptome, chiar o „beţie
de simptome” – adică exact elementele de care are nevoie medicul
homeopat ca să pună un bun diagnostic de remediu. Dificultăţi ale diagnosticului de
remediu în nevroze
În practică, repede ne dăm
seama că terapeutica tulburărilor nevrotice este extrem de
dificilă, cere de regulă o perioadă îndelungă de
tratament iar defrişarea asperităţilor întâlnite devine cel
mai adesea complexă şi complicată. Unele din aceste
dificultăţi ţin de diagnosticul homeopatic şi de
urmărirea tratamentului, altele de faptul că vindecarea unei
nevroze implică şi elemente care nu ţin de medicină ci de
factorii care au declanşat şi întreţinut tulburările,
factori care rămân activi şi nu în ultimul rând de faptul că
atingerea profundă a personalităţii bolnavului face
dificilă reinserţia sa în circuitul profesional şi social,
uneori chiar după marile succese terapeutice obţinute. Aşadar, în nevroze, tratamentul
homeopatic este mai degrabă dificil şi aceasta se întâmplă nu
datorită cumva neputinţei remediilor ci bolii în sine, handicapului
în stabilirea diagnosticului de remediu. Noi punem acest diagnostic după
semne şi simptome. Simptomul însă, este o expresie simbolică a
unui dezacord morfo-funcţional – sau mă rog a unui proces adesea
subtil, greu de clarificat din punct de vedere cartezian. Acest dezacord, ca substrat, de fapt,
este elementul obiectiv care stă la baza simptomului perceput de bolnav.
Cu alte cuvinte, conflictul propriu-zis – dezacordul poate să fie una din
probleme iar refularea lui în simptom, alta. Psihanaliştii încearcă
să adâncească lucrurile şi să admită că acest
conflict este de ordin psihic, cu rădăcini adânci în copilăria
subiectului, constituind un compromis între dorinţă şi
apărare, elemente primordiale ale propulsării evolutive a
bios-ului. Aşa se face că simptomele
sunt prezentae medicului în locul unui sau unor conflicte refulate. Deci
iată că diagnosticul nostru, de care depinde decizia
terapeutică, devine problema de bază; el este, în general, în
medicină, o problemă de bază, dar dacă nu poate fi
realizat convenabil, tot edificiul terapeutic devine aleatoriu. Deci, în nevroze, mai mult decât în
alte boli, homeopatia, a cărei vocaţie supremă este de a da
importanţă decisivă simptomelor prezentate de bolnav, poate
să innoate în incertitudine: dacă să se sprijine şi în ce
măsură, în mod direct, pe simptomele prezentate de bolnavul
nevrotic – la care defectul bolii este tocmai bulversarea semnelor bolii. În histerie, de ex., este inutil
să căutăm în repertorii remediul paraliziei, semn oferit cu
generozitate de bolnav în această afecţiune. Sau, în nevroze
fobice, să căutăm remediul fricii de obiecte ascuţite. Mai degrabă le dăm un
remediu global, de teren, respectiv remedii ale
funcţionalităţii emoţionale, reactive, obişnuite. În nevrozele obsesive, trebuie
să operăm cu mare grijă o selecţie între simptomele
avansate de bolnav, pe cele care corespund modalităţii
somato-psihice de a reacţiona, în locul celor ce aparţin unei
elaborări psihice de origină inconştientă; acestea din
urmă nu sunt direct curabile prin metoda homeopatică – tot din
cauza invalidabilităţii simptotice. Intr-un delir organizat şi
structurat, cum e cazul în paranoia sau în delirul hipochondriac, de exemplu,
este imposibil să aplicăm legea similitudinii. În schizofrenii, la cei cu eu-l
răvăşit sau fragil sau fisurat, simptomele curg ca efect al
excesului de subiectivism şi anxietate. Şi aici, de asemenea,
cercetarea remediului simillimum este imposibilă. Dacă tratăm
bolnavul pentru o altă boală decât psihoza lui, trebuie să ne
bizuim, ca şi la nevroze, pe simptome ale modului reacţional global
somato-psihic. Psihoza maniaco-depresivă
scapă cu totul posibilităţilor noastre terapeutice din cauza,
de această dată, a absenţei de reactivitate a bolnavului în
criză. Formele mai discrete ale acestor
îmbolnăviri sau delirul puţin zgomotos, vor fi tratate dar cu mult
discernământ. Cu alte cuvinte, dificultăţile se
datorează faptului că în aceste boli simptomele pot fi proiectate
imaginar pe corp şi deci spusele bolnavului nu ajută cu nimic sau
mai rău: ne încurcă
Nevroza anxioasă cuprinde o gamă de acuze pornind de la
frică, teamă, angoasă, teroare până la anxietate. De obicei, pe un fond de anxietate
apar crize acute, mai mult sau mai puţin focalizate pe aparate
sau sisteme care domină tabloul clinic, uneori cu o acuitate
extremă şi tenace. Ca atare, vom aborda: ·
Crizele anxioase,
cu tipologia lor clinică şi evolutivă cea mai pregnantă ;
iar apoi ·
Fondul anxios al
unor personalităţi frecvent întâlnite în practica curentă. I.CRIZELE ANXIOASE
Crizele anxioase pot apare - fie sub
forma unor manifestări extrem de viguroase, stenice şi
extrem de alarmante – fie sub forma unor manifestări mai estompate,
de inhibiţie, încât bolnevul cu greu îşi regăseşte
liniştea din cauza frământărilor şi diferitelor temeri
care îl copleşesc. 1.
Crize anxioase de tip viguros, stenic
Cele mai tipice sunt oferite de
următoarele remedii: Aconitum: Remediul cuprinde în patogenezia sa aproape
toate simptomele de nevroză anxioasă, în mod esenţial: = agitaţie anxioasă cu frică de moarte, o
frică curioasă, greu de definit, cel mai mic zgomot ducând la
tresăriri, uneori chiar gândul contribuind la accentuarea angoasei;
pacientul în viaţa obişnuită are frică de orice: de a
cădea, de a traversa strada, de mulţime, etc. = somatizarea de regulă se focalizează prin
câteva angoase mai frecvente: ·
angoasa
cardiacă, manifestată prin palpitaţii cu anxietate şi
frică de moarte, puls plin, dur şi rapid; ·
angoasă
digestivă: colici brusce, diaree, anxietate etc. ·
angoasă pulmonară simulând o pneumonie sau
pleuritică, cu junghiuri atroce şi nelipsita frică de moarte
pe prim plan; = modalităţile aconitului ne ajută la diagnostic:
apariţie acută, subită, zgomotoasă , agravare seara spre miezul nopţii, în cameră
închisă şi caldă (vestita expunere la vânt rece şi uscat
nu este o modalitate necesară în cadrul nevrozei). Posologie: orice diluţie este
indicată în criza acută, remediul putând fi repetat la intervale
scurte şi rărit pe măsura ameliorării. Există autori
care au alopatizat această posologie, recomandând chiar zilnic,
dimineaţa şi seara înainte de culcare, câte o priză – în
cazurile când apar crize nocturne cu tendinţă cronică. Stramonium (Solanee) Tabloul este expresiv, cu
faţă roşie şi stare de teroare violentă =
Criza are următoarele caracteristici: ·
bolnavul este
extrem de agitat, cu mişcări, ticuri, sudori reci, agravat de
lumina ·
tulburări
nervoase cu mişcări spasmodice, ticuri, delir; ·
absenţa
durerilor; ·
se sperie
uşor, în special dimineaţa, sare din nimic; ·
vrea să
aibă mereu pe cineva lângă el, fiindu-i frică să stea
singur; ·
frică de
întuneric (nici nu poate merge pe întuneric); ·
terori nocturne,
nu poate dormi, are halucinaţii terifiante (animale,câini, pisici, etc.) ·
anxietatea este
însoţită de locvacitate = Faţă de aconitum, Stramonium aduce acea notă de
violenţă în comportare, teroare nocturnă , angoasă
diferită şi locvacitate mare în timpul crizei. = somatizarea se face sub forma angoasei
faringiene, a senzaţiei de constricţie, bolnavul neputând înghiţi; Posologia este asemănătoare cu cea menţionată
la aconitum. Hyosciamus (Solanee) Are comun cu Stramonium: ·
violenţa ·
delirul cu
agitaţia ·
frica de apă,
de a auzi curgând apa (în mai mică măsură) Apoi: ·
constricţie
spasmodică a faringelui, de tip anxios ·
insomnie cu
agitaţie ·
locvacitate cu
tendinţă la mânie Deşi se aseamănă cu
Stramonium, Hyosciamus este indicat în stările consecutive oboselii,
„slăbiciunii nervoase”, după eforturi prelungite şi
nelinişti. De asemenea este foarte indicat la bătrâni, simptomele
putând ajunge până la confuzie mintală. Acţionează bine
în caz de deficit intelectual. Belladonna (Solanee) Este al 3-lea din familia Solanee. Indicat în angoasa de extremă
violenţă a tuturor semnelor: ·
anxietate cu
dorinţa de a fugi, scăpa ·
agresivitate
faţă de anturaj ·
locvacitate
extremă ·
midriază Apoi: ·
angoasă
faringiană, cu uscăciune şi nevoia de a înghiţi mici
cantităţi de apă rece ·
insomnie cu mare sete
de somn, căzând de somn dar fără să poată dormi; ·
secuse musculare
la adormire ·
tresare la
trezire; ·
mişcări
convulsive ale membrelor. Şi la Belladonna există agravare nocturnă, la lumină
şi la obiecte strălucitoare. Acest remediu este indicat în special în angoasa copilului, chiar
dacă nu are febră. La adulţi este indicată în formele cu
stupoare, prostraţie, tendinţă la halucinaţii, etc. (cu
faţă roşie, midriază..). Chamomilla Criza este tipică, bine
descrisă, acompaniată de dizestezii cu senzaţii de înţepenire
şi agitaţie ·
angoasă
digestivă (diaree); ·
bolnavul este
sedat de plimbarea cu automobilul; Printre altele, are indicaţie,
devenită clasică, după folosirea îndelungată a
narcoticelor sau în abuzul de cafea – dându-se ca remediu de tranziţie
şi după folosirea abuzivă de psiholeptice şi
tranchilizante. Observaţie: Cele trei solanee (Stramonium, Hyosciamus şi Belladonna), ca şi
Chamomilla, nu ausimptomatologie cardiacă ! Experienţa arată
că nevroza anxioasă, în majoritatea manifestărilor de crize, se
acompaniază de palpitaţii, dureri precordiale, etc. De aici
indicaţia de elecţie a Aconitului, care este fără
concurenţă. Mai putem adăoga, în caz de
angor, remediul următor: Cactus Principalele simptome: ·
durere
constrictivă precordială ·
anxietate, frică
de moarte ·
tristeţe,
proastă dispoziţie, somn anxios tulburat de pulsaţii
epigastrice ·
senzaţie de
constricţie şi în alte părţi: cap, gât, esofag, stomac,
rect, etc. Toate aceste remedii se dau în
aceleaşi diluţii ca la Aconitum. Ele corespund tipului de anxietate
stenică, cu agitaţie bine pronunţată şi
aparenţă spectaculară a subiectului. 2. Crize anxioase de tip
astenic, inhibitor Dacă anxietatea
este însoţită de alte stări diferite ca intensitate şi
incisivitate, trebuie să ne gândim la altă categorie de remedii. Gelsemium Bolnavul pare istovit, sleit de
puteri, înţepenit psihic, îndeosebi sub efectul emoţiilor pasagere
sau cronice, al fricii şi veştilor proaste. Anxietatea se exprimă prin: ·
angoasă
cardiacă, cu încetinirea pulsului, ca şi când s-ar opri inima,
slăbiciune iminentă, moleşeală, care obligă bolnavul
să se mişte pentru a se calma (şi de teama de a nu se opri
inima) ·
angoasă
laringiană, după o emoţie, până la afonie. ·
angoasă
vezicală, cu emisiunii frecvente după emoţii (trac) ·
angoasă
digestivă, cu nevoia de scaun după emoţii; ·
slăbiciune
paretică a extremităţilor, cu tremurături şi
necoordonare, care obligă bolnavul să se mişte, să iese
afară (nu ca la Aconitum care fuge de exterior, de lume, etc.). Cât priveşte remediile de frică şi de terori particulare,
materia medicală indică multe entităţi ce pot fi
găsite în repertorii şi folosite, după similitudine, în
tratamentul crizelor specifice. II. FONDUL ANXIOS
Este partea cea mai importantă
în întreţinerea şi declanşarea manifestărilor morbide. Vom parcurge pe scurt, în acest
cadru, câteva remedii mai frecvent întâlnite în practică, lista acestora
fiind, de bună seamă, mai largă. Arsenicum album Aşa cum Aconitum domină de
departe tratamentul crizelor anxioase, tot aşa Arsenicum album este
incontestabil cel mai mare remediu al fondului anxios: ·
anxietate ŕ agitaţie ŕ frică de moarte ·
agravare între
orele 1-3 noaptea, spre dimineaţă; ·
periodicitatea
cunoscută (la 1,2,4,7... zile; ·
slăbiciune
extremă: ·
lipsă de
speranţă în vindecare, etc. Somatizare: ·
cardiacă ·
digestivă
(arsuri agravate noaptea, vomismente care nu ameliorează, ş.a.) ·
altenanţă
dintre episoadele anxios-depresive şi scurtele perioade de euforie sunt
caracteristice remediului Posologie: 9 C.H. şi
diluţii progresive, la intervalele indicate de starea pacientului. Acest
remediu, ne reamintim, nu se recomandă în diluţii înalte la
pacienţii cu modificări lezionale. În nevrozele vechi, în care fondul anxios este profund intricat cu
crizele respective, se pot complementa Arsenicum album cu Aconitum, date
alternativ. Phosphorus
Are asemănări cu Arsenicum
album dar cu unele nuanţe diferite, astfel: ·
angoasa este mai
redusă; ·
starea de
anxietate se însoţeşte de o astenie cu repulsie pentru orice
muncă (mai ales intelectuală); ·
apatie: nu
răspunde uşor, sedeplasează lent. ·
Agitaţia
apare pe episoade; ·
Anxietatea se
manifestă ca o opresiune în piept (geniul remediului); ·
Agravare seara la
crepuscul, înainte de miezul nopţii. Somatizare: ·
cardiacă (cu agravare
la mişcare şi culcat pe stânga); ·
respiratorie
(astm, lipsă de aer...); ·
digestivă
(arsuri gastrice, vomismente...); ·
intestinală
(diarei urgente după crize anxioase, uneori scaune sau flatusuri
involuntare; ·
laringiană
(răguşeală uşoară agravată în perioada de
anxietate) Posologie adaptată profilului morbid şi reactivităţii
pacientului. Causticum
Are manifestări diferite
faţă de cele de mai sus. ·
criza
anxioasă apare după un şoc mai profund sau după o
boală epuizantă şi se manifestă prin lăbiciune, moleşeală
cu tremurături (se apropie de Gelsemium care este chiar remediu său
complementar; ·
bolnavul este
melancolic, trist, tăcut şi închis; ·
anxios îndeosebi
seara spre crepuscul, ca şi când ar avea frică de noapte (copii); ·
agitaţia
anxioasă împiedică somnul, asemănându-se astfel cu Arsenicum
şi ceva mai puţin cu Phosphorus; Somatizare: ·
digestivă,
dar slab reprezentată (constipaţie); ·
dizestezii
anxioase (parezii, furnicături, mâncărimi); ·
nu are
angoasă cardiacă. Caracteristică: nu este impresionat numai de necazurile sale ci
şi ale celor din jur, pe care îi înţelege şi pentru care se
consumă şi suferă (cel mai altruist remediu din materia
medicală) Acest remediu nu este, de regulă, indicat în nevroze dar trebuie
luat în discuţie în cazul suferinzilor cronici ai sistemului nervos ca
şi la copiii fricoşi, slab dezvoltaţi şi cu enurezis
tardiv. Iodum
Îşi găseşte indicaţia fie şi numai datorită
faptului că anxietatea sa este unul din simptomele dominante ale
hipertiroidiei: ·
intoleranţă
la căldură; ·
palpitaţii pe
prim plan, eretism cardiac; ·
slăbire
deşi mănâncă mult; ·
nu-i place
imobilitatea sau să stea închis în casă. Argentum nitricum
Este de departe remediul instabilităţii, al fricosului de orice
şi al anxietăţii de anticipaţie. ·
precipitaţi
în toate şi anxioşi; ·
instabilitate în
picioare, cu mers impleticit; ·
pus pe fugă,
să scape. Somatizare: ·
gastrică
(tahifagie ŕreflux
esofagian ŕulcer); ·
intestinală
(diaree verzuie, emotivă, legată de apropierea unui examen, unui
termen prestabilit, angajament anticipat) Deci, mai degrabă este un remediu de sistem nervos Ne reamintim că Gelsemium împreună cu Argentum nitricum şi
Hyosciamus constituie trio-ul tracului. Cocculus
Are unele asemănări cu Argentum nitricum: ·
comportament
evaziv (fugă); ·
precipitat ·
accelerare a tranzitului Dar frica şi angoasa sa sunt interiorizate, ca la Gelsemium şi
duc la un comportament obnubilat, confuzie şi inhibiţie. Apoi: ·
prezintă
ameţeli importante, care sunt derivate ale anxietăţii; ·
au
dificultăţi în exprimare, fiind inhibaţi; ·
timpul li se pare
că trece prea repede; ·
nu suportă
zgomotul, contradicţia, mişcările; Observaţie: Cocculus corespunde Gelsemiului aşa cum Arsenicum
corespunde Aconitului. Indicaţiile Cocculus-ului apar în urmările surmenajului şi
insomniei. Este remediul lungilor stări de veghe din preajma bolnavilor. Psorinum
Este un arsenic mai friguros, cu alternanţe multiple
şi anxietăţi acumulate, întrepătrunse intens miasmatic. Este indicat la bătrâni. Acestor remedii li se pot alătura multe altele, la care fondul morbid
este extrem de labil la diferiţi stimuli şi se exteriorizează
prin echivalenţe ale anxietăţii, ca de ex.: Cyclamen: angoasa este întreţinută de o
scrupulozitate exagerată, perfecţionism, idei de abandon şi de
nedemnitate; acestea se intensifică în perioada ciclului menstrual
(durerea) şi se însoţesc de migrene oftalmice şi vertij; Magnesia carbonica: grefată pe terenuri spasmofilice, cu nervozism
exacerbat, spasme dureroase (digestive, genitale, musculare), episoade diareice periodice; transpiraţii. Anxietatea este marcată îndeosebi ziua, cu
tremurături, dispărând seara în pat; teamă de agresiuni
şi violenţe, sensibilă la zgomot, nu are chef să
vorbească dimineaţa la trezire; indispus; Magnesia muriatica: agitaţie nervoasă (frământări,
nelinişte), mai ales noaptea în pat sau când închide ochii, dureri
crampoide, parestezii şi inevitabila constipaţie. Nux vomica: iritabilitate şi agresivitate când apar
obstacole şi impedimente în calea ambiţiei sale; enervat de
încetineala şi ineficacitatea celor din jur; intolerant la
contradicţie; Nux moschata: Somnolenţa, obnubilarea şi confuzia
exprimă anxietatea şi sensibilitatea emoţională a acestui
remediu. Posologie: Fiind
vorba de fond anxios, sunt preferabile diluţiile înalte şi foarte
înalte. Remediile enumerate mai sus se
referă desigur la stări morbide care în mod spontan pot merge cel
mai adesea spre agravare, stabilind în genere conexiuni cu suferinţe
organice cronice. Am lăsat la urmă unul din
marile remedii ale formelor atenuate ale
nevrozei anxioase, din sfera reversibilităţii acuzelor şi ca atare cu frecvente şanse de
ameliorare şi vindecare: Ignatia
Acest remediu va fi indicat cel mai
des în nevrozele uşoare. Semnătura de indicaţie a Ignatiei o
constituie senzaţia de nod esofagian care însoţeşte
sentimentul de frică şi care dispare prin alimentaţie,
respiraţie profundă, distracţie. Caracteristici: ·
este remediul
senzaţiilor somatice de tip paradoxal, ceea ce semnifică
neorganicitate; ·
remediu tip al
manifestărilor isterice sensibile la sugestie şi emoţii, mai
ales necazuri; ·
are
dispoziţie schimbătoare de la veselie la supărare; ·
teama ei este de
tip inhibitor: poate împiedica individul să vorbească, mai ales
că Ignaţia este o persoană volubilă; ·
emotivitate
exagerată, melancolie, tristeţe, cu tendinţă de
interiorizare dar hipersensibilă până la refuz de consolare sau
manifestări spectaculare; ·
suspină
şi cască constant şi plânge din nimic; Somatizare: ·
cardiacă
(tahicardie emotivă); ·
digestivă:
bula histerică (esofag, cardia) ce dispare la alimentaţie în loc
să fie agravată ca în cardiospasmele adevărate; ·
vezicală, cu
micţiuni frecvente ca la Gelsemium. Observaţie: Complementarul clasic al Ignaţiei este Natrum
muriaticum, care nu este un remediu al angoasei dar corespunde
modalităţii hiperemotive, foarte complexate şi cu
dificultăţi în exprimare. Numai că la Natrum muriaticum
bolnavul este mai închis în el, izolat, mut şi cu sentimentul că nu
este înţeles. În încheierea acestui capitol al nevrozelor anxioase trebuie să
insistăm asupra faptului că tratamentul homeopatic cere multă
ştiinţă dar şi mult timp, uneori săptămâni sau
luni de zile şi o impecabilă răbdare şi cooperare cu
pacientul. Fixarea anxietăţii, în fobie, se face pe obiecte exterioare
bolnavului, sub formă de repulsie, teamă, frică. Se pot desprinde două feluri de fobii: a.- Fobii legate de sine-însuşi, de
ex.: §
frică de moarte §
frică de nebunie §
frică de o
boală gravă §
frică de asfixie,
etc. b. – Fobii legate de obiecte exterioare
bolnavului: §
frică de animale; §
frică de
spaţii închise; §
frică de
întuneric; §
frică de lume,
mulţime, oameni, societate; §
frica de a apare în
public; §
frică de a
înroşi; §
frica de schimbare, etc. Această enunţare este suficientă pentru a sugera
posibilitatea facilă de a ne orienta homeopatic, recurgând la datele din
repertorii, privitoare la remediile indicate. De aceea, la concret, ne vom referi numai în mare la acest capitol de
nevroye, cu menţiunea că nu ne putem asigura succesul terapeutic
dacă luăm în seamă numai fobia în sine. A.- Fobii intrinsece
(ale subiectului). Frica de moarte: Este aproape fundamentală în nevroze, iar
variatele fobii nu sunt în realitate, din punctul de vedere al psihanalizei, decât
de substitute ale acesteia. §
Arsenicum album §
Aconutum Frica de boală: Se manifestă sub diferite forme, cea mai
actuală este „cancerofobia”. Se grefează de regulă pe un teren
obsesional. §
Thuja – este remediul
fundamental în conflictul cu „eu-l” §
Crocus şi
Sabadilla, sunt remedii mai mici care au unerle particularităţi
semiologice cunoscute, astfel: o
Crocus: senzaţie de ceva viu, mişcător,
în abdomen, pe partea stângă. Pacienta trece repede de la o stare de
ilaritate la disperare profundă. o
Sabadilla: interpretează greşit
senzaţiile şi le exagerează (i se pare că e gravidă
deşi are meteorism, sau că este umflată într-o parte a
corpului... Frica de nebunie: §
Actaea racemosa, se asociază cu frică de
orice, având un frecvent semn caracteristic şi anume, agravare în
momentul ciclului, cu bine cunoscuta ei alternanţă între semnele
psihice şi cele fizice (dureri). §
Se cuvine să punctăm faptul că în fobia
acestui remediu, simptomul mobilităţii simptomelor este la
antipodul fixităţii din Thuja. Frica de păcat, melancolia
religioasă, frica de acte obscene, etc. §
Lilium tigrinum, remediu la care se
poate constata o profundă deprimare, cu plâns, disperare, etc. „Deseori, în natura
pacientei există un conflict
intern adânc, între firea sa predominent sexuală şi principiile
morale adânc înrădăcinate. Acest conflict sau orice tip de
conflict interior produce un fel de frustrare care se exprimă prin
mânie. Putem spune că Lilium
tigrinum este cel mai iritabil dintre remedii. Pacienta se simte jignită chiar dacă e tratată cât se
poate de amabil. Uneori pacienta oscilează între un comportament
blând, sincer şi această stare tipică de mânie, enervare.
Totuşi ori de câte ori sentimentele sale morale, religioase, au o
influenţă mai mare asupra sa, pacienta simte remuşcări
şi deprimare. De aceea, Lilium tigrinum e caracterizat astfel:
“disperare de natură religioasă alternând cu excitarea de
natură sexuală” sau “lascivitate alternând cu mânie”. In urma
suprimării energiei sexuale apare un tip de stare frenetică cu o
stare mintală ciudată, nebunească (Med.), pacienta devine
foarte grăbită şi împrăştiată încât nu mai
poate îndeplini nimic, nu se poate fixa asupra vreunei realizări.” §
Lachesis: crede că a comis acte reprobabile şi
se autoacuză (manie religioaasă), aude voci, i se pare că este
sub influenţa unei forţe divine, etc. (delir) Foarte indicată
în boli psihosomatice şi alcoolism cronic. Frica de a fi
otrăvit: §
Hyosciamus §
Rhus toxicodendron Şi
altele... B. – Fobii extrinsece (exterioare subiectului) Teama de animale: §
Tuberculinum: frică de câini §
Ethylicum: frică de animale mici §
Pulsatilla: frică de pisici Agorafobia şi
claustrofobia: §
Argentum nitricum: are frică
îndeosebi în străzile cu clădiri înalte de o parte şi de alta,
ca şi când s-ar prăbuşi; dar şi în claustrofobie
(încăperi mici, închise şi neaerate) §
Aconitum, din contra: corepunde
fricii din spaţiile deschise, fricii de a traversa o piaţă
largă, deschisă. De asemenea este indicat în frică de
mulţime, de semenii săi (antropofobie, la Aconitum fiind de gr.2) Antropofobie marcată regăsim şi
la remediile: Hyosciamus, Natriu carbonic, Lycopodium şi Rhus tox
(gradul 3) şi gr.2 la Acon.,Anac., Aur., Bar-c.,Carb-v., Caust., Con.,
Kali-c., Led., Nat-m.,, Plat., Puls. Antropofobicii adolescenţi îndeosebi, sunt
mai degrabă sensibili la Natriu muriatic, pe care trebue să-l
identificăm prin alte semne. Lycopodium prezintă un gen de teamă de
ceilalţi, mai degrabă datorită unui complex de a intra intr-o
competiţie cu alţii (inferioritate), eul lui fiind de fapt mai
bogat. Nu tratăm aici frica de a se sinucide, care
corespunde depresiunii melancolice şi nu fobiilor. Aici acuzele se
fixează pe bolnavul însuşi şi se convertesc într-un sindrom
obiectiv, o paralizie, o pareză, afonie, etc., tulburări care n-au
nimic organic decât aparenţa. Este numai unul din capitolele bolilor
funcţionale cu multe tablouri simptomatologice din domeniul neuro-vegetativului. Marea criză isterică, descrisă de Charcot este astăzi
rarisimă. Remedii:
Corespunde unui
temperament isteric mai atenuat, cu manifestări paradoxale şi
spectaculare
Cu stare de rău
adesea fără motive În concluzie, pentru teatralismul, exagerarea reacţiilor şi
inconstanţa personalităţii, remediul de fond al isteriei pare a
fi Ignatia, care se prescrie în diluţii înalte, distanţate. Uneori
si diluţiile mijlocii pot da rezultate bune. Este vorba aici de fobiile
evoluate şi agravate. Bolnavul nu mai poate repudia, izgoni, teama de
ceva, această teamă devine fixă, iar în jurul ei se
formează o tramă de simptome care scapă câmpului şi
controlului conştienţei. Se formează impulsii, compulsii, ritualuri, agresivităţi,
etc. De ex. Frica de hoţi, cu obsesia de a verifica la infinit încuiarea
uşilor, ferestrelor, etc. Alţii fac repetate calcule pentru a
verifica ceva, etc. Câteva exemple de remedii: Hepar sulfur: Este
unul din obsedaţii cei mai periculoşi, datorită impulsiei de a
face rău, de a vătăma, de
a da foc, de a bate. Alumina: Obsesiile
binecunoscute la vederea cuşitelor ascuţite, cu impulsii homicide. Silicea şi Spigelia, pentru obiectele care
înţeapă, însă fără impulsii. Hyosciamus, cu
impulsii la exhibiţionism Luesinum, cu obsesia de a se spăla repetat pe mâini, de a
spăla vesela sau lingeria, având teamă de
microbi... Sulfur, impresia de a fi
mereu murdar şi cu mirosuri neplăcute.., etc. În repertorii mai apar
şi alte remedii cugânduri şi idei persistente, obsedante, cum ar
fi: Mancinella: în legătură cu forţe malefice, diavoli sau
posedaţi de diavol; Natrium muriaticum,gr.3, torturat de subiecte
neplăcute, ca şi Ambra; Thuja: că are ceva viu în abdomen; că este
fragil, făcut din sticlă şi că s-ar putea sparge; Pulsatilla,gr.3, legate de o melodie obsedantă; Lachesis: gr.2, legat de ceva rău, nefast; Obsesiile sexuale
ţin adesea de remedii ca: Staphysagria, Conium, Graphites, Kalium
bromatum, Phosphorus, Platina,
Selenium, Stramonium, Ustilago, şi altele. La Anacardium orientale – tabloul devine mai grav, aspectele
obsesionale degenerând şi mai mult şi făcând ca bolnavul
să recurgă la acte iresponsabile, dictate de o forţă
paralelă personalităţii individului care are două vointe
opuse, cu impulsii contradictorii şi halucinaţii senzoriale,
manifestări delirante, crezându-se urmărit, fiind bănuitor,
iritabil, rău şi simţind nevoia de a adresa injurii, calomnii. Fiind vorba de o
formă gravă de nevroză, tratamentul homeopatic trebue să
fie foarte bine condus. Cele mai bune rezultate s-au obţinut nu tratând
obsesia ci terenul pe care ea s-a gravat şi care a permis agravarea. De aceea, în încheiere
ne vom referi la câteva noţiuni de homeopatie privind RELATIA
DINTRE TEREN SI NEVROZE Nevroza
anxioasă pe teren tuberculinic Tuberculinismul imprimă nevrozei
principalele sale caracteristici:
Nevroza se dezvoltă pe un făgaş
depresiv şi se accentuează datorită mobilităţii timice
(Pulsatilla), la factorii traumatizanţi. Îi corespund: ·
Arsenicum album ·
Kali carbonicum
asociat cu ·
Ignatia
·
Pulsatilla asocială cu ·
Silicea Nevroza anxioasă pe teren
psoric Psora imprimă:
Îi corespund: ·
Sulphur (tipic) ·
Psorinum (cu sentimentul de incurabilitate,
descurajare Nevroza
anxioasă sicotică Contrar celor precedente, aduce evoluţiei o notă de monotonie. Tulbură
conştienţa Eului şi a timpului. ·
Medorrhinum ·
Argentum nitricum ·
Thuja Polarizarea somatică este mai ales
uro-genitală. Anxietatea acestor bolnavi acoperă practic
totdeauna un fond obsesivo-fobic. Nevroza
anxioasă din luetism Aduce:
Remedii: ·
Luesinum ·
Argentum nitricum ·
Aurum (mai ales pentru simptomele
melancolice) Nevroza
obsesivo-fobică în tuberculinism Comportă foarte puţin aspectele de
agresivitate, mai mult cele de mobilitate fobică şi deloc pe cele
de obsesie.
Nevroza
obsesivo-fobică psorică Teren ciclic; psora comportă puţine obsesii. ·
Hepar sulfur ·
Arsenicum album ·
Psorinum Nevroza
obsesivo-fobică sicotică Este nevroza de elecţie a acestui teren:
Nevroza
obsesivo-fobică luetică
Boala rezistă luni şi ani la tratament dar
prin perseverenţă se obţin vindecări după ani de
zile Isteria
tuberculinică (teren de elecţie pentru isterie)
Isteria
sicotică
Conversiunile somatice sunt minore (aerofagie,
aerocolie) Isteria
luetică Marea isterie se manifestă în mod cert cel mai
adesea pe teren luetic Isteria
psorică
PRONOSTIC,
DIFICULTATI În general un tablou simptomatologic atât de complex
şi adesea durabil – cum este cel oferit de nevroze – cere medicului
homeopat o bună maniere a terapiei, o ştiinţă a asocierii
remediilor simptomatice cu cele complementare direcţiilor luate de
evoluţia acuzelor, respectiv ameliorare sau agravare, oportunitate
şi perseverenţă în folosirea remediilor de teren cu
bioterapicele respective, ceea ce impune o strategie terapeutică
homeopatică pe durate de ani de zile. Se poate spera în vindecare sau ameliorări
importante numai după 2-3 ani de tratament. EVALUAREA
VINDECĂRII Evaluarea vindecării, în nevroze, este o
treabă grea pentru că evaluarea unei vindecări trebue
judecată în principal după comportamentul pacientului (Barbancey),
deci nu numai după ce spune ci după fapte, după dovezi furnizate de
comportamentul modificat sub influenţa tratamentului respectiv. E logic deci să nu declarăm vindecat un
bolnav decât în măsura când el şi-a reluat comportamentul normal,
cel dinainte, în ipostazele socio-profesionale şi conjuncturale avute
anterior. Se ştie că revenit la locul său de muncă sau în
familie, pacientul se reîntâlneşte cu factori care au putut sa
favorizeze declanşarea tulburărilor, nelegaţi de partea
medicală a lucrurilor şi care ar putea să redeclanşeze
sau să întreţină lanţul nerestabilit complet al
dereglărilor individului în continuare. Veriga restabilirii complete a
echilibrului şi deci a însănătoşirii se verifică
tocmai în prezenţa tuturor acestor factori. Este motivul pentru care de multe ori în aceste cazuri
de nevroze tratamentul se poate prelungi pe durata a 2-3 ani până la
însănătoşirea completă şi durabilă. |