CONCEPTUL DE “FORŢĂ VITALĂ” – IN LUMINA ORGANON-ULUI LUI HAHNEMANN

Dr. Max Tétau

Homeopatia se bazează pe principiul similitudinii. Organonul ne reaminteşte în mod continuu acest lucru, Hahnemann apelând la un concept filozofic: forţa vitală. Acest concept apare în Organon în paragraful 9, deci mult mai devreme decât principiul similitudinii, şi este dezvoltat până la paragraful 18.

Paragraful 9 : “…Forţa vitală, imaterială, care animă corpul fizic şi care prin natura sa dinamică asigură funcţionarea armonioasă a acestuia”

Această forţă vitală este esenţială:

Paragraful 10 : “… In absenţa acestei forţe vitale, organismul nu ar fi capabil să simtă vreo senzaţie, oricât de slabă ar fi ea sau să se menţină (autoprotejeze)”

Boala este produsă chiar de dereglarea acestei forţe vitale:

Paragraful 11 : “ …Când cineva se îmbolnăveşte, exact energia vitală aparentă la nivelul întregului organism este afectată chiar din primul moment, din cauza impactului dinamic cu agentul patogen. Numai acest principiu vital dereglat astfel poate produce senzaţiile neplăcute şi reacţiile neprevăzute, pe care le numim boală”.

Permite-ţi-mi să continui:

Paragraful 12 : “…Numai o perturbare a forţei vitale poate determina apariţia unei boli. O asemenea dereglare poate însemna că există boală în organism. Vindecarea tuturor simptomelor patologice depinde în întregime de restabilirea, de refacerea stării iniţiale a principiului vital”

Există o identitate deplină între îmbolnăvirea organismului şi îmbolnăvirea principiului vital – ultima cauzând-o pe prima:

Paragraful 15 : “ …Dereglarea principiului dinamic, care este imaterial, şi suma tuturor simptomelor vizibile - materiale - care sunt produse de acesta, constitue un întreg”.

Hahnemann arată în continuare că agenţii perturbatori ai acestui principiu dinamic, de origine externă, “miasmele”, nu pot fi decât de natură energetică, imaterială. Logic deci, pentru a putea acţiona împotriva acestei energii patologice, va fi avantajos să folosim remedii de tip energetic, care sunt în aceiaşi măsură imateriale şi dinamice. Prin urmare, proprietăţile curative ale unor asemenea medicamente nu pot fi cunoscute a priori. În special structura lor nu ne poate informa cu privire la puterea lor curativă. Pentru a determina acţiunea lor la nivelul forţei vitale, sunt strict necesare experimentele pe oameni sănătoşi.

Paragraful 22 : Medicamentele pot deveni remedii, capabile să înlăture simptomele existente – adică “boala naturală” – datorită capacităţii lor de a produce simptome, adică o “boală artificială”.

Găsim aici ideea îndrăgită de Hahnemann conform căreia în acelaşi organism nu pot coexista două boli, cea mai puternică – respectiv cea indusă medical – înlăturând-o pe prima, pentru o perioadă scurtă de timp.

În continuare (p.22): “…pentru a înlătura simptomele bolii, trebuie să găsim medicamentul cel mai potrivit, care să poată produce simptome fie similare, fie opuse simptomelor bolii.”

În concluzie, Hahnemann ne spune:

Paragraful 23 : “ Toate cercetările şi experimentele ştiinţifice m-au condus la concluzia că simptomele morbide nu numai că nu sunt înlăturate de simptome opuse, ci, după ce sunt calmate aparent, revin şi mai puternic, într-o formă agravată.”

Deci – avem cheia – din paragraful 24 şi metoda homeopatică.

Am avut şi ceva mici îndoieli. Ciclul se închide – pornind de la forţa vitală afectată (îmbolnăvită) şi ajungând la dinamizările terapeutice, care sunt folosite în concordanţă cu legea similitudinii.

Ce poate înţelege medicul modern despre această forţă vitală ?

Pentru a o înţelege corect, trebuie să analizăm gândirea hahnemanniană în context istoric. Suntem la începutul secolului 18. – Iluminismul. Gânditorii vremii îşi ziceau raţionalişti. Forţa raţiunii va risipi obscurantismul secolelor trecute. Au prioritate ştiinţa şi tehnologia. Diderot şi cei care I-au urmat au publicat Marea Enciclopedie. Dar acest tip de raţionalism este profund impregnat de spiritualism. Nu se mai acordă aceiaşi importanţă religiei dar oamenii cred într-un Dumnezeu care este Arhitectul Universului, a cărui operă o venerăm cu toţii. Se dezvoltă masoneria.

În medicină înfloreşte vitalismul, care organizează totul. Bartez (1784-1806), promotor al Şcolii medicale Montpellier, îşi publică manifestul.

“Ceea ce numesc principiu vital în fiinţa umană este cauza care produce şi organizează toate procesele vitale din corpul uman” (noţiune moştenită de la Hipocrate şi de la Aristotel)

Bichat (1771-1802) dă celebra sa definiţie vitalistă pentru viaţă, ca fiind “suma tuturor forţelor care se opun morţii”.

Hahnemann aderă la sistemul vitalist, ca şi vechiul său prieten Hufeland, care a scris “Eseu despre Forţa Vitală” în 1795, sau un alt scriitor german celebru al timpului – Reil – cu lucrarea sa: “Dizertaţie despre Forţa Vitală” în 1796.

Omul, ca orice altă vietate, are un corp care funcţionerază după legile biologiei dar toate aceste procese sunt coordonate, ordonate în lupta împotriva morţii de către o forţă organizatoare energetică- specifică fiecăreia. Aici regăsim conceptul Qi al acupunctorilor chinezi, despre care Hahnemann nu avea cunoştinţă.

Nu există nici o urmă de metafizică aici. Sufletul, în care Hahnemann credea, ca un bun luteran ce era, există dincolo de toate acestea. Nu este vorba despre animismul lui Stahl. Aici avem de-a face cu un tip de energie care este, incontestabil, de natură imaterială, ca orice altă formă de energie, dar care determină latura meterialistă a vieţii, astfel încât “spiritul dăruit cu raţiune, ce există în fiecare, poate folosi instrumentul viu care este corpul, pentru atingerea idealului înalt al oricărei existenţe” (par.9).

În ceea ce priveşte natura acestui proces vital, Hahnemann ne lasă într-o ignoranţă universală, cum rezultă din nota la paragraful 12 : “ Cum produce forţa vitală boala ? Astfel de întrebări nu-I sunt de niciun folos medicului, pentru că răspunsurile nu-i vor fi niciodată accesibile (vor rămâne ascunse). Domnul Vieţii a făcut accesibile simţurilor noastre numai ceea ce este necesar şi suficient pentru a putea vindeca boala”.

Cum nu se poate mai clar !

Definită în acest mod, forţa dinamică a-tot-organizatoare este indispensabilă pentru a înţelege şi a practica homeopatia, valorificând la maximum potenţialul acesteia.

Desigur, se poate practica şi aplicând legea similitudinii doar la primul nivel, dar este o activitate incompletă. Aşa ne spune Hahnemann în prefaţa de la Bolile Cronice, în 1828.

Conceptul de energie vitală dinamică, invizibilă ca natură, dar vizibilă prin efectele produse, îmi permite să completez cele 3 noţiuni care sunt bazele practicii noastre.

În primul rând este ideea care ne clarifică înţelegerea bolilor cronice şi pe care, asemeni lui Hahnemann, o considerăm fundamentală. Într-adevăr, la nivelul acestei forţe vitale dereglate există marcată amprenta diatezei, care va influenţa organismul încă de la concepţie. Sicoza, lueza, psora sunt categorii vitaliste importante, nu doar simple modalităţi de reacţie.

Ideea de energie care animă întregul organism ne permite să înţelegem de ce nu există boală izolată, nu există semne fără o semnificaţie anume.

Patologia, chiar dacă este localizată, priveşte întregul organism. Un tratament global este ales corespunzător (simillimum) pentru a contracara o patologie globală, determinând o reacţie de vindecare la nivelul forţei vitale.

De exemplu, o rinită spasmodică poate să sugereze pe plan simptomatic o boală de tip Allium cepa, Euphrasia, sau de alt tip. O vindecare totală, definitivă, necesită însă un remediu cu acţiune mai profundă, capabil să acţioneze la nivelul forţei vitale perturbate. Acesta va fi rolul unuia dintre marile noastre policreste diatezice, constituţionale – Arsenicum, Pulsatilla, Calcarea.

În cele din urmă, deoarece rădăcina bolii este imaterială, de tip energetic,şi pentru că dorim să atingem acest nivel primordial, vom folosi remedii diluate dincolo de limita materială. Forţa diluţiei favorite a lui Hahnemann – 30 CH, sau 10.000 Korsakov, sau dincolo de aceasta – nu poate fi înţeleasă decât cunoscând faptul că energia curativă (din remedii) contracarează energia perturbată – patologic – în mod evident la nivelul receptorilor sensibili la fluxul energetic respectiv.

Pe scurt, acţiunea remediilor noastre – aparent imateriale, dacă energia nu este materială – se obiectivează clinic la oameni şi la animale şi se pare că oferă dovada oficială a existenţei unei energii vitale în orice fiinţă.

Trebuie să vă reamintesc faptul că Hahnemann a considerat homeopatia ca fiind logică şi raţională. Este datoria noastră să-i continuăm opera, descoperind noi dovezi clinice şi farmacologice legate de ceea ce observăm empiric – în fiecare zi.

Homeopatia va continua să existe numai dacă ştiinţa va susţine şi confirma intuiţia.

“Nu mai pot să mă menţin laolaltă” scria Duras chiar înaintea morţii.

Forţa vitală este acel ceva care leagă ansamblul ce nu se mai poate menţine laolaltă, care este incontestabil un sistem de conexiune, informaţional, care acţionează astfel încât întregul înseamnă mai mult decât suma tuturor componentelor sale.

(traducere din engleză: Dr. Silvia Nedelcu)